Descriere
Prefata
Dictionarul de idei primite de-a gata este unul dintre proiectele cele mai vechi ale lui Flaubert. Statutul sau este dublu. Ajuns intr-un stadiu relativ avansat de realizare, el urma a fi integrat unui al doilea volum din Bouvard si Pecuchet. Capatand o configuratie tot mai coerenta, pe masura ce se constituie restuI creatiei flaubertiene, el o alimenteaza pe multiple planuri si la toate nivelurile - personaje, teme, scriitura controlata desi controland ceea ce am propus a se numi o ,,poetica a cliseului" - , fiind totodata alimentat de ea. Pentru romanele si povestirile lui Flaubert. Dictionarul este ca un rezervor inepuizabil, fiecare articol al sau putand fi un punct de pornire pentru un intreg parcurs tematic sau pentru construirea unui personaj (de exemplu, matricea fiecarei fraze rostite de Homais , personajul din Doamna Bovary, poate fi gasita in Dictionar). Acest material cliseiform suporta variate manipulari, fiind in masura sa genereze prin combinarile infinite si asociatiile arborescente la care se preteaza, textura unei carti intregi, a unei serii de carti alcatuind, in cele din urma, o Opera. Astfel, Dictionarul este nu numai un proiect in mare masura realizat, ci si un depozit de proiecte si de materiale necesare realizarii acestora. El este, totodata, si un adevarat repertoriu, inventar, catalog, compendiu de ,,teme", de termeni, de sintagme specific flaubertiene, un fel de cheie universala de lectura a operei marelui scriitor.
Prima mentiune a Dictionarului apare intr-o scrisoare a lui Flaubert din 4 septembrie 1850, adresata din Damasc prietenului sau Louis Bouilhet: ,,Faci bine ca te gandesti la Dictionarul de idei primite de-a gata. Aceasta carte, scrisa pe de-a-ntreg ul [subl. in text] si precedata de o prefata in care se va arata ca a fost facuta in scopul de a convinge publicul sa respecte traditia, ordinea, conventiile general admise si alcatuita astfel incat cititorul sa nu stie bine nici o clipa daca autorul isi bale joc sau nu de el, ar fi, poate, o opera stranie si capabila sa izbandeasca, data fiind actualitatea ei..." Ideea revine curand, intr-o scrisoare trimisa din Constantinopol aceluiasi prieten, la 14 noiembrie1850: ,,Ma gandesc si la Dictionar. Voi face unele articole dupa tratatele de medicina, de stiinte naturale etc."Doi ani mai tarziu, intr-o scrisoare catre Louise Colet din 17 decembrie 1852, obsesia reapare. De data aceasta, Flauhert vede forma Dictionarului sau, din care este chiar in masura sa dea cateva articole: ,,…mi-am amintit iar de un proiect mai vechi, si anume de acel Dictionar de idei primite de-a gata (stii ce insemnna asta?). Nu-mi mai gasesc astamparul, mai ales cand ma gandesc la prefata si la felul cum o concep (va fi o carte intreaga): nu voi putea fi osandit in numele nici unei legi, desi voi ataca totul".(...] ,,Cititorul va afla deci aici, in ordine alfabetica, si cu privire la toate subiectele posibile, tot ceea ce trebuie sa spun in societate pentru a se purta dupa cum cere buna-cuviinta si a fi pe placul tuturor (subl. in text).
Astfel, el va afla aici:
ARTISTI: sunt cu totii dezinteresati.
LANGUSTA: femeia homarului.
FRANTA: vrea sa fie condusa cu o mana de fier.
BOSSUET: vulturul din Meaux.
FENELON: lebada din Cambrai.
NEGRESE: sunt mai focoase decat femeile albe.
ERECTIE: nu se foloseste decat atunci cand vorbesti de monumente etc."
Aceste fragmente din Corespondenta arata ca Dictionarul a fost mai intai proiectat de Flaubert ca o carte autonoma, adevarata ,,suma" a ,,prostiei omenesti" - prostie definita in felul urmator: ,,Oui, la betise consiste a vouloir conclure" (cf scrisoare a din 4 septembrie 1850 catre Louis Bouilhet) si vazuta cu precadere in ipostaza ei ,,burgheza":
„Cand a fost burghezul mai urias in prostia lui decat astazi? Ce mai inseamna burghezul lui Moliere pe langa cel din zilele noastre? Domnul Jourdain nu-i ajunge nici pana la genunchi primului negustor pe care-l intalnesti pe strada" (ibidem). lata si de ce Flaubert este atat de grijuliu sa se puna la adapost de o eventuala condamnare judiciara (de care tot va avea parte, şapte ani mai tarziu, cu prilejul publicarii Doamnei Bovary), prin acea ,,prefata" sui generis, ce va fi ,,o intreaga carte", si care, prin ambiguitatea ei, va juca si un alt rol, mult mai important, legat nu de soarta vietii, ci de soarta operei sale: va impiedica discursul auctorial sa cada in capcana de a ,,conchide" asupra constatarii ca „prostia consta tocmai in faptul de a vrea sa conchizi". Prin simpla lui existenta, Dictionarul, alcatuit in intregime din citate (in sensul limitat, dar si in sensul cel mai larg al termenului: clisee aflate in circulatia curenta, formule pietrificate - eventual, clar nu neaparat, de origine livresca- utilizate in orice conversatie), va fi un antidot impotriva prostiei. Flaubert isi expliciteaza gandul tocmai in acest sens, in scrisoarea catre Louise Colet din care am dat mai sus un fragment:
Va trebui ca in toata cartea sa nu existe nici macar un singur cuvant care sa-mi apartina si ca acela ce o va fi citit sa nu mai indrazneasca a vorbi, de teama de a nu spune, in chipul cel mai firesc, una dintre frazele aflate aici [subl. m.]. Cateva articole, de altminteri, ar putea fi prilejuri pentru tot atatea dezvoltari splendide: BARBAT; FEMEIE, PRIETEN, POLITICA, MORAVURI, MAGISTRAT. S-ar putea, astfel, creiona din cateva trasaturi adevarate tipuri ai arata nu numai ce trebuie sa spui, ci si cum trehuie sa pari" (subl. in text).
Aceste fraze incita la o reflectie asupra relatiei autentic / inautentic, asa cum se constituie ea prin mijlocirea cuvantului - tema fundamentala a Dictionarului, dar si a intregii opera flaubertiene, pusa in valoare mai cu seama de interpretarile din ultimele decenii ale secolului XX (cf, ca data de referinta: Flaubert precursorul de Nathalie Sarraute, 1965).
Geneza Dictionarului este legata intr-un mod specific de Bouvard si Pecuchet din momentul cand Flaubert decide sa-l includa in volumul al doilea - ramas nescris - al acestui roman. In carnetul nr. 20 al scriitorului, aflam urmatoarea insemnare: ,,A se insera printre textele copiate de ei si Dictionarul de idei primite de-a gata." O insemnare din 1877 aduce o noua precizare: ,,Ei numesc ceea ce copiaza: monumental lor" [subl. in text). Ultimul ,,rezumat sumar" al lui Flaubert specifica faptul ca textele copiate de cei doi urmau a li inserate intr-o povestire constituind urmarea primei parti a romanului Bouvard si Pecuchet.
Exista, in acest sens, si marturia lui Maupassant, care aduce noi si semnificative detalii cu privire la structura acestei carti pe care Flaubert nu a mai apucat s-o scrie. Maupassant (cf Prefata sa la Euvres completes de Flaubert, VIl, Bouvard et Pecuchet, Paris, A. Quantin,1885) arata ca acest dosar al ,,prostiei omenesti", ce urma sa alcatuiasca un intreg volum in continuarea romanului Bouvard si Pecuchet, ar fi cuprins Dictionarul, faimosul Sottisier (in traducere libera: Colectie de perle), alte texte de aceeasi natura (Catalogul ideilor la moda, Albumul marchizei, Esantioane de diferite stiluri), dar si cateva povestiri, intercalate ici-colo, printre care una intitulata O noapte a lui don Juan, al carui plan este redat de Maupassant: ,,Pentru ca acest inventar al prostiei sa fie mai putin greoi si mai putin fastidios, Flauhert voia sa intercaleze pe alocuri cateva povestiri de un idealism poetic, pe care, de asemenea, urmau a le copia Bouvard si Pecuchet."
Ideea ca romanul Bouvard si Pecuchet era proiectat ca avand o continuare alcatuita in primul rand din textul Dictionarului, dat ca fiind copiat de cele doua personaje, este sustinuta cu argumente dintre cele mai plauzibile de eruditul italian Alberto Cento (cf. Gustave Flaubert, Bouvard et Pecuchet, editie critica de Alberto Cento, precedata de scenarii inedite, Nizet, Napoli si Paris, 1964). Acesta observa ca, in manuscrisul romanului Bouvard si Pecuchet, nu exista, in fragmentul final, propoziţia ,,copier comme autrefois", ci numai „copier", ceea ce-l face sa presupuna ca acel ,,comme autrefois" care apare in toate editiile tiparite fusese adaugat de nepoata scriitorului (cea care se ingrijeste de prima publicare a lui Bouvard si Pecuchet). Or, acest ,,ca altadata" (existent si in editia Pleiade, dupa care am tradus eu) modifica substantial, sustine Cento, sensul actiunii de a copia. Bouvard si Pecuchet nu vor copia orice, la nimereala, numai de dragul actiunii de a copia, ci isi vor consacra vocatia de copisti alcatuirii unui „monument" al prostiei umane prin transcrierea a tot felul de clisee aflate in circulatie.
In notele ramase dupa moartea lui Flauhert, exista urmatorul plan al capitolelor XI si XII, plan care ne poate intari ideea ca Dictionarul, alaturi de o mare cantitate de citate extrase de Flaubert din cei mai diferiti autori (ilustri sau obscuri), urma sa constituie textul copiat de cei doi eroi, text copiat care este totodata continuarea insasi a romanului lui Flaubert, roman pe cale de a se face pe masura ce copistii isi exercita actiunea:
,,XI CE COPIAZA El. - Copiaza la intamplare toate manuscrisele si lucrarile tiparite ce le ies in cale, cornete de hartie pline candva cu tutun, ziare vechi, scrisori pierdute, socotind ca toate acestea sunt importante si trebuie pastrate. Gasesc asemenea obiecte cu nemiluita, caci in apropiere se afla o fabrica de hartie care a dat faliment, de unde cumpara munti de asemenea hartoage.
Dar, curand, simt nevoia unei dasificari [...]: texte in stil medical, agricol, literar, politic, oficial. Apoi alcatuiesc tablouri, paralele antitetice de tipul «crime ale regilor», «crime ale popoarelor», «binefaceri ale Religiei», «crime ale Religiei», «frumuseti ale Istoriei» . Alcatuiesc Dictionarul ideilor primite de-a gata si Caralogul ideilor la moda - adnotari pe marginea celor copiate [...)
Xll. CONCLUZIE. - Intr-o buna zi, gasesc din intamplare bruionul unei epistole scrise de medic. PrefectuI il intrebase pe acesta daca B si P nu sunt cumva niste nebuni primejdiosi.
Scrisoarea este un fel de raport confidential, in care se arata ca mania lor e blanda si ca ei nu sunt decat doi imbecili inofensivi. Ea ii rezuma si ii judeca pe B si P, trebuind sa-i aminteasca cititorului intreaga carte.
Ce facem cu ea?
[...) O copiem, bineinteles!
De acord, hai s-o copiem!
Si o copiaza.
Sa sfarsesc aratandu-i pe cei doi omuleti aplecati peste pupitrul lor si copiind. "
IRINA MAVRODlN