Descriere
PREFATA
,,Sodoma si Gomora I si II , tomurile din,, In cautarea timpului pierdut “ publicate in mai 1921 si in aprilie 1922, au ca tema inversiunea sexuala. Subiectul acesta se afla poate in inima intregului roman al lui Proust, dar titlul ,,Sodoma si Gomora” nu s-a impus decat in timpul Primului Razboi Mondial. Ca si in cazul tuturor celorlalte titluri ale volumeIor subsumate ciclului romanesc ,,In cautarea timpului pierdut “, si acesta este rezultatul unui indelungat proces de cautare, fie si numai in sine extrem de semnificativ. Tema ,,inversiunii sexuale”• (Proust prefera sa nu spuna ..homosexualitate", formula ce incepea sa se impuna, dar pe care el o gaseste ,,prea germanica ai pedanta", tradusa fiind in franceza dupa ziarele berlineze) apare la Proust, sub o forma mai mult sau mai putin directa, mai mult sau mai putin culturala (referinte recurente la opera, dar si la biografia lui Baudelaire, la unele romane ale lui Balzac, la Socrate etc.), inca din primele scrieri.
Aceasta grila de lecturi , multa vreme ocultata, ignorata, sau abordata doar partial, cu timiditate, se dovedeste a fi foarte adecvata si productiva, capabila chiar a ,,controla" intreaga opera a lui Proust. lnversiunea sexuala nu numai ca este principala cheie pentru a intelege tipul de sensibilitate proustiana, dar, ca tema, poate fi locul ideal de intalnire intre principalele obsesii ale viziunii proustiene, ale noului univers inventat de acesta: maladia, viciul, profanarea (mamei, a fiintelor celor mai iubite), ca surse prin excelent, vii, inepuizabile ale creativitatii artistice, relativizarea punctelor de vedere prin infinita lor multiplicare pana la aneantizarea paradoxala - a diferentelor si omogenizarea realului (in cazul la care ne referim: iubirea bomosexuala nu-i de alta natura decat cea heterosexuala, ci doar mai acut traita prin autoculpabilizarea impusa de interdictia sociala si deci constituind un exemplar obiect de studiu al psihologiei iubirii).
Dupa Antoine Compagnon (alti exegeti vad lucrurile altminteri), a carui opinie mi se pare acceptabilii, Sodoma si Gomora are o ,, relativa independenta" in raport cu ansamblul caruia ii apartine (observatie pe care am facut-o si eu cu privire la fiecare dintre volumele ciclului in cautarea timpului pierdut,caci,spuneam in prefata la Swann, acestea sunt pe cat de subsumate unui intreg, pe atat de autonome, dea semenea, fata de acesta, putand fi citite fiecare in parte ca un tot). Acelasi Antoine Compagnon aduce insa argumente cu care nu sunt de acord insa: ,, originalitatea Sodomei si Gomorei ar consta in aceea ca este,,mo mentul cel mai romanesc, locul unde opera se elibereaza atat de Swann cat si de timpul regasit, de autobiografie si de teoria estetica, si unde imaginatia are rolul cel mai mare: sa ne gandim la Nissim Bernard sau la Vaugoubert. Este episodul cel mai balzacian din opera lui Proust" . Acest mod de a pune problema compartimenteaza intr-un fel inacceptabil si cu totul inadecvat opera lui Proust (,,autobiografie", ,,teorie estetica", opera de imaginatie).
Romanul Sodoma si Gomora a cunoscut numeroase avataruri (dar care dintre romanele lui Proust nu le-a cunoscut? ), structurandu-se treptal, versiune dupa versiune, prin introducerea - procedeu de inglobare deasemenea foarte proustian - a unor elemente discontinui, mobile, raspandite prin diferitele caiete si bruioane. Simetria din structura titlului o anunta pe cea a romanului insusi : intalnirii dintre domnul de Chaxlus si Jupien de la inceputul romanului, ii raspunde episodul final,in care naratorul afla ca Albertine le cunoaste pe donmisoara Vinteuil si pe prietena ei. Sunt introduse astfel Prizoniera si Albertine a disparut, pe care Proust le va include multa vreme in Sodoma si Gomora (in 1922, ele se numesc inca Sodoma si Gomora III si IV ). Intre cele doua ,, scene " frapante, socante chiar- dupa Proust insusi, care isi va avertiza de nenumarate ori editorii si prietenii cu privire la caracterul special al romanului sau -, progreseaza, se tes si intretes cele doua teme, sodomita si gomoreeana, prima supusa unei priviri necrutatoare si care nu o data o vede caricatural, cea de-a doua mai curand sugerata, insidios introdusa, prin mici e succesive, repetate, dar discrete. 0 alta simetrie era explicit prevazuta de Proust in planul ciclului In cautarea timpului pierdut, publicat odata cu editia originala a volumului ,, La umbra fetelor in floare “: punerea in corespondenta si tensiune a doua momente de manifestare a memoriei involuntare, cel in care naratorul isi aminteste (recreand abia atunci un trecut uitat si adevarul lui) de moartea bunici si , respectiv, de scena de lesbianism de la Montjouvain, la care asistase fara a fi vazut , amintie ceI determina sa plece din Balbec. Aceste doua evenimente ale memoriei involuntare, perceputa ca intermitenta urmau, conform planului din 1918, sa dea si titlul romanului: ,, lntermitentele inimii ". Alte simetrii pot fi, de asemenea, sesizate: cuplul Morel si Charlus, cuplul Marcel naratorul si Albertine, Morel ca si Albertine, conform aceleasi simetrii, fiind totodata si intermediari intre cele doua sexe .
Structura simetrica a romanului, colaborata si cu alte elemente, poate duce la afirmatia ca Sodoma si Gomora functioneaza ca un centru de greutate al intregii constructii. In mod necesar el trebuie sa fie ceea ce este si, scriindu-l, Proust se supune unei comenzi interioare imperioase, cu neputinta de eludat. In ciuda dificultatii - sporita prin insasi tema abordata de a-si gasi un editor, Proust nu se poate sustrage tiranicei - si fecundei, in plan artistic- obsesii auctoriale careia ii este prada inca din august 1909, cand incearca sa publice un roman nascut din eseurile sale reunite sub titlul ,,Impotriva lui Sainte-Beuve “.
Avem o marturie despre acest roman inca din august 1909, intr-o scrisoare pe care Proust i-o adreseaza lui Alfred Vallette,director la ,, Mercure de France", care ii va refuza manuscrisul: ,,Termin o carte care, in ciuda titlului sau provizoriu: ,,lmpotriva lui Sainte –Beuve “. ,, Amintirea unei dimineti “, este un adevarat roman si chiar un roman extrem de impudic in anumite parti ale sale. Unul din principalele personaje este un homosexual". Doua sunt lucrurile frapante aici: precocitatea unei homosexualitatii, cu care se identifica insasi originea, geneza ciclului ,,In cautarea timpului pierdut, dar si- dupa cum se va vedea mai tarziu - coutinuitatea ,,facerii" acestuia; una din caracteristicile cele mai tipice pentru scrii-tura proustianii, in care textul si metatextul (comentariul asupra textului, altfel spus,,functia critica" pe care acesta o dezvolta necontenit cu privire la propria-i structura si functionare), practica si teoria au o existent sincronica si indisociabila. In ,,teza" privitoare la critica lui Sainte-Beuve sta bine ascuns si bine protejat insusi nucleul romanului proustian, dupa cum in chiar acest germene marcat ca artistic (literar)se afla acea ,,teza"(atat de importanta pentru evolutia ulterioara a intregii teorii - si practici literare a secolului trecut).
ln 1912, cand face o noua tentativa de a- si publica texlul acele eseuri care sunt tot odata si roman , trimitandu-i-l lui Euegne Fasquelle ,Proust ii semnaleaza cu aceeasi insistenta ,,indecenta" scrierii sale.(Incercand sa previna, prin explicatiile-I epistolare, reactia scandalizata a acestuia, ca si pe cea a tuturor virtualilor sai cititori, el isi urmeaza im plecabil trascul creatiei care, in cazul sau, nu poate fi autentica decat daca strabate teritoriile homosexualitatii, neocolindu-le nicio clipa , ci , dimpotriva, explorandu-le insistent, ca pe o sursa nepretuita de noua cunoastere.) ,,A vrea ca, in chipul cel mai onest, sa va avertizez ca aceasta carte e ceva ce inainte trecea drept o carte indecenta, fiind chiar mult mai indecenta decat ceva ce se publica de obicei'(...) ,,Personajul, un domn batran dintr-o familie apartinand marii aristocratii, se va vadi a fi un pederast ce va fi zugravit la modul comic si care, fara sa fi fost folosit vreun cuvant grosolan, va putea fi vazut cum «agata» un portar si cum intretine un pianist."' Proust insista asupra noutatii explorarii unor zone ale psihicului uman cercetate pentru prima oara de el: ,,Cred ca acest caracter- pederastul viril , ce-i uraste pe tinerii efeminati care-I inseala cu privire la calitatea marfii, dovedindu-se a fi doar asemenea unor femei - este ceva nou (mai a les prin modul cum este tratat, mod pe care nu vi-I pot descrie aici in detaliu), si de aceea va rog sa nu vorbiti nimanui de spre asta". Urmeaza, in aceesi maniera, negocieri cu Gallimard care,ca si cele cu Alfred Vallette si Fasquelle, esueaza. Proust insa persevereaza in demersul sau, adresandu-se, in 1913, lui Bernard Grasset, pe acelasi ton, care nu escamoteaza ,,extrema licenta si indecenta a anumitor parti"' ale romanului sau. ,,Al doilea volum, pe care-I vom publica in acelesi conditii, se va vinde poate mai bine, pentru ca este infinit mai narativ si poate si pentru ca este foarte indecent. Dar mi-ar parea rau ca asta sa fie cauza succesului." Proust este deci obsedat de ideea ,,indecentei " romanului sau si, totodata, nu mai putin obsedat de valoarea sub raportul posibilitatilor de investigare psihologica a temei pe care o abordeaza , in tonalitate majora, tragica. ,,Fara vreo intentie imorala- mai e nevoie sa v-o spun?- ,el zugraveste adevarul in chipul cel mai indraznet" ii scrie Proust, in 1916, lui Gallimard, despre volumul definitiv intitulat Sodoma si Gomora. Sub presiunea convingerii ca a facut – si e pe cale de a face inca – o descoperire extraordinara, Proust ii roaga, rand pe rand, pe toti editorii pe care- i contacteaza, sa pastreze secretul cel mai absolut cu privire la manuscrisul sau:,,Va amintesc ca despre Sodoma si Gomora I nu trebuie sa vorbiti nimanui, dar cu adevarat nimanui" , este cel mai bogaL in fapte psihologice si romanesti dintre toate pe care vi le-am dat ".
Tema pederastiei si cea a lesbianismului aparusera deja in cateva povestiri din ,,Placeri si zile . Una dintre acestea, ,,Confesiunea unei
Fete “,ii este dedicata lui Robert de Montesquiou, pe care Proust il cunoscusem 1893, an in care scrie si un articol – pe care nici o revista nu a vrut sa-l publice - despre cartea de poeme a acestuia, «Le Chef des odeurs suaves, articol in care Proust face importante referiri la Baudelaire (,,cel mai mare poet al secolului al XIX-lea", singurul, in acest secol,,,intelectual si clasic", clasicismul fom1ei baudelairiene fiind, in mod necesar, conform tezei lui Proust, consubstantial unui continut ce nu poate fi asociat ideii de decadent si depravare).
In Jean Santeuil, tema inversiunii apare mai putin . Totusi, urme ale ei pot fi recunoscute, la o analiza mai atenta.
Dupa unii exegeti, asa-numita ,,afacere Eulenhourg"' i-a oferit lui Proust un cadru prielnic obsesiei sale, si realizarii ei literare, in masura in care cu acel prilej, homosexualitatea, fara a fi acceptat devine totusi un subiect despre care se vorbeste, tabuul fiind astfel macar in parte ridicat. Pedealta pane insa,Proust nu inceteaza a scrie diferite epistole in care se apara de ,,toate cel putin ineptele calomnii" ce se vehiculeaza pe seama lui", de,,constantele acuzatii de salaism” – Proust si Antoine Bibesco desemnau prin acest cuvant homosexualitatea ce i se aduc. El isi traieste, asadar, inclinatia cu multa dificultate, asumand-o cu adevarat - printr-un fenomen compensator- doar in plan scriptural, acolo unde eul auctorial uita, ignora orice alte criterii de natura conventional-sociaala. Avem, aici, inca o data masura a ceea ce inscamna pentru Proust ,,curajul “de a ,,traduce"" un adevar al sinelui printr-o opera de arta ce nici nu poate exista , in afara acestei conditii primordiale a vointei- si putintei- de autocunoastere,oricat de chinuitor si cel putin intr- o faza initiala- dezintegrator ar fi acest demers.
Irina Mavrodin