In 1946, fortele maritime ale Marii Britanii au intnt in ultima etapa a transportului postbelic de mirese de razboi. Este vorba despre acele femei si fete casatorite cu militari britanici ce-si executau serviciul peste hotare. Cele mai multe dintre ele calatoreau pe nave de transport sau pe vapoare de linie special pregatite.
Dar pe 2 iulie 1946, aproximativ 655 de mirese austratiene au pornit intr-o ralatorie unica - navigau pentru a-si intalni britanici la bordul vasului britanic Victorious: un portasion. Peste 1 100 dc barbali (si nouasprezece avioane) le-au insotit intr-o calatorie care a durat aproape sase saptamani.
Cea mai tanara dintre mirese avea cincisprezece ani. Cel putin una dintre ele a rarnas vaduva inainte de a ajunge la destinatie.
Bunica mea, Betty McKee, s-a numarat printre cele indeajuns de norocoase, incat sa-si vada credinta rasplatita.
Povestea care urmeaza, inspirata de acea calatorie, ii este dedicat ei si tuturor mireselor care au avut curajul de a se increde intr-un viitor necunoscut, aflat la celalalt capat al lumii.
Fragment:
Prima data cand am revazut-o, parca m-a trasnit ceva.
Auzisem expresia asta de o mie de ori, dar pana atunci nu-i intelesesem niciodata adevaratul sens: a existat o intarziere, in care memoria mea si-a luat ragazul de a face legatura cu ceea ce-mi vedeau ochii, dupa care a urmat un soc fizic ce mi-a strabatut trupul, de parca tocmai as fi primit o mare lovitura.
Nu sunt genul de om care sa se aprindii peste masura. Nu-mi infrumusetez cuvintele. Dar pot spune cu sinceritate ca momentul acela m-a lasat fara suflare.
Nu ma asteptasem s-o mai vad vreodata. Nu intr-un asemenea loc. 0 ingropasem de multa vreme in cine stie ce cotlon ascuns al mintii mele. Nu doar pe ea in sine, ci si tot ceea ce insemnase pentru mine. Toate intamplarile prin care ma silise sa trec. Caci abia dupa trecerea timpului, a unei vesnicii, am inteles ce-mi facuse. Am inteles ca, in nenum arate feluri, ea a fost cel mai bun si cel mai rau lucru care mi s-a intamplat vreodata.
Insa n-am trait doar socul prezentei ei fizice. Ci si durerea. Presupun ca, in amintirea mea, ea exista numai asa cum fusese pe vremuri, cu multi ani in urma. S-o vad in starea ei actuala, inconjurata de toti oamenii aceia, aratand atat de batrana, atat de umilita... nu ma puteam gandi decat ca nu se afla in locul potrivit pentru ea.
Sufeream pentru ca ceva atat de frumos, de magnific chiar, fusese redus la...
