Descriere
Pregătirea elevilor la matematică, în vederea susţinerii unor examene şi concursuri, trebuie să se realizeze ritmic şi să fie bazată pe metode moderne de testare.
Deoarece subiectele la proba de matematică de la bacalaureat nu vor fi publicate pe internet, vin în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice cu această culegere de probleme, însoţită de soluţii complete.
În acest scop cartea îi ajută la o recapitulare şi consolidare a materiei la algebra de clasa a XI-a.
În lucrarea de faţă sunt cuprinşi itemi asemănători cu cei din variantele de bacalaureat din anii anteriori, dar si seturi de exerciţii propuse pentru exersare. Astfel elevii se vor familiariza cu tipurile de exerciţii pe care le vor întâlni la examen, recapitulând materia, fixând şi consolidând conţinuturile studiate.
Cartea constituie şi un ghid metodic pentru profesori, privind evaluările curente la clasă