Descriere
ARGUMENT
Alcătuirea manualului de limba şi literatura română pentru clasa a X-a s-a realizat în funcţie de câteva criterii, asupra cărora programa insistă cu deosebire: accesibilitate, atractivitate şi valoare. Deşi majoritatea textelor literare selectate aparţin autorilor canonici, din dorinţa de a îndeplini şi cel de-al patrulea criteriu, varietatea, s-a apelat şi la textele altor autori, aparţinând atât literaturii române, cât şi universale, cu ajutorul cărora, am considerat, se pot exersa în mod adecvat anumite competenţe.
Manualul propune studiul integrat al limbii, al comunicării şi al textului literar. În consecinţă, în cele mai multe cazuri, au fost preferate ca suport pentru aplicaţiile din domeniul Limbă şi comunicare textele selectate pentru domeniul Literatură.
Fiecare capitol este realizat conform unui algoritm care presupune următoarele etape: Înainte de text, unde se urmăreşte o anticipare şi o apropiere de atmosfera şi de particularităţile creaţiei care urmează a fi receptată; Textul, reprodus în totalitate sau, în cazul celor prea ample, fragmentar; Puncte de reper, care oferă un număr de sugestii pentru înţelegere şi interpretare; Explorarea textului, în care se formulează cerinţe diverse, vizând competenţe de receptare şi de producere a mesajelor în diferite situaţii de comunicare, sesi zarea unor valenţe stilistice, capacitatea de analiză, gândirea critică etc.; Evaluare curentă. Aplicaţii, în care se propun diverse aplicaţii ce pot fi efectuate atât în clasă, cât şi acasă; Dincolo de text, unde se fac conexiuni diverse cu alte opere literare ale autorului sau ale altor autori.
Fiecare text este însoţit de o Notă biobibliografică, în care sunt cuprinse date esenţiale privind viaţa şi opera autorului. Pe banda laterală, la Dicţionar literar, sunt inserate explicaţii ale unor concepte/noţiuni necesare în analiza tematică, structurală şi stilistică a textelor. Dicţionarul cultural conţine informaţii despre personalităţile, noţiunile, citatele amintite în cuprinsul capitolului respectiv. Indicele de la sfârşitul manualului menţionează pagina unde poate fi găsit fiecare dintre conceptele/noţiunile utilizate.
Autorii
Textele marcate cu(**) sunt propuneri pentru discuţii la clasă.